Huedinul va beneficia de iluminat public inteligent pentru creșterea eficienței energetice
Primăria Orașului Huedin anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Huedin, județul Cluj”, un demers care vizează creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor de întreținere și diminuarea impactului asupra mediului.
Prin acest proiect, se prevede înlocuirea a aproximativ 700 de corpuri de iluminat existente cu corpuri moderne cu surse LED, echipate cu sisteme inteligente de reglare automată a intensității luminii. Acestea vor funcționa adaptiv, în funcție de ora apusului și răsăritului, programul zilnic, prezența umană, traficul și condițiile meteo, contribuind la economii semnificative de energie.
Noile corpuri de iluminat vor fi integrate într-un sistem de telegestiune, care va permite monitorizarea și controlul fiecărui punct de iluminat. Datele vor fi transmise aproape în timp real către un sistem central de management, oferind operatorului de iluminat stradal control total și o imagine clară asupra stării iluminatului public.
Scopul Programului îl reprezintă îmbunătățirea calității mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizarea unor corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și limitarea poluării luminoase. Proiectul vizează modernizarea sistemului de iluminat public existent, completarea acestuia acolo unde corpurile sunt deteriorate sau nefuncționale, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de telegestiune aferente investiției, în conformitate cu ghidul de finanțare.
Prin implementarea proiectului se urmărește:
- reducerea consumului anual de energie electrică în iluminatul public (kWh/an);
- scăderea emisiilor anuale de gaze cu efect de seră (echivalent tone CO₂).
Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă acordată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de până la 3.000.000 lei.
Durata de implementare a proiectului este de până la 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare, cu posibilitatea de prelungire, în situații justificate, cu acordul AFM.